Relaxase şi distracţii
Luna aceasta s-ar putea să nu vă fie la îndemână să împărţiţi egal timpul între situaţiile legate de serviciu şi problemele domestice, dar trebuie să găsiţi o modalitate pentru a rezolva contradicţia. Din fericire, Luna Plină din Balanţă – o zodie pricepută la jonglerii – soseşte pe 11 aprilie, înzestrându-vă temporar cu supraputerile care vă sunt necesare pentru a menţine în stare de funcţionare ambele domenii ale vieţii.
Îndrăgostiţi şi prieteni
Venus se va întoarce pe 2 aprilie în confuza zodie a Peştilor, casa a treia, îndemnându-vă să reluaţi legătura cu o persoană de care vă este dor de multă vreme. Indiferent de motivul pentru care v-aţi înstrăinat unul de altul, chiar dacă au trecut între timp două luni sau trei ani, luaţi-vă inima-n dinţi, lăsaţi mândria la o parte şi acţionaţi. Viaţa e prea scurtă pentru astfel de absurdităţi.
Bani şi succes
Dacă încercaţi să găsiţi modalitatea corectă de comunicare cu un vârstnic, un superior sau un personaj cu autoritate căruia trebuie să-i cereţi o favoare, ziua de 5 aprilie este perfectă pentru această întreprindere. Categoricul Marte va face echipă cu neînduplecatul Pluton pentru a vă furniza puterea şi determinarea de care aveţi nevoie ca să vă susţineţi cauza.
Tranzite delicate
Pe 8 aprilie, mai multe aspecte planetare conflictuale îşi vor uni forţele pentru a crea posibilitatea producerii unor neînţelegeri greu de descurcat. Dacă vă simţiţi deja confuzi în legătură cu starea unei anumite relaţii, o eroare de comunicare îi poate pune capăt. Dacă asta doriţi, e în ordine. Dacă nu, atenţie: e momentul să clarificaţi ce anume vreţi.
Zile favorabile 5,6, 16, 17, 18, 27
Zile nefavorabile 7,8, 9, 13,21