Horoscop 2014 – SEMNE DE PAMANT

Horoscop 2014 -SEMNE DE PAMANT

Protectorii elementului Pământ

Duhul naturii: gnomul

Arhanghelul: Rafail

Evanghelistul: Luca

Animalul: şarpele

Pământul este cel mai real şi mai perceptibil dintre elementele de bază. Acesta este trupul lumii, fundamentul, pe care se sprijină şi datorită căruia celelalte elemente se pot manifesta. El reprezintă | baza materială – cea capabilă să întrupeze, să transforme în realitate cele mai incitante, dar lipsite de consistenţă idei, planuri şi visuri ale Focului, Aerului şi Apei. Elementul Pământ este expresia l formei, a finalităţii, durabilităţii şi stabilităţii. El este | legea şi ordinea, structura şi suportul, fermitatea şi

scrupulozitatea. Oamenilor Pământului le sunt caracteristice spiritul practic şi realismul. Ei evaluează orice fenomene ale vieţii, relaţiile, activităţile din punctul de vedere al rezultatului concret. Nu este neapărat nevoie ca acest rezultat să fie material – important este ca în el să existe măcar un oarecare sens. Fără reprezentanţii semnelor de Pământ – constructori, gospodari, susţinători ai familiei – am fi trăit şi acum în colibe şi doar am fi pălăvrăgit despre zborul spre stele. Oamenii Pământului sunt cumpătaţi şi practici, le place ordinea şi sistematizarea. Ei se remarcă prin spirit gospodăresc, putere de muncă, îndemânare, raţiune, simţ practic.

Horoscop 2014 – Taur

Datorită puterii de muncă fenomenale, ei obţin, încet, dar sigur, succese. Conservatorismul şi încăpăţânarea îi frânează uneori, dar îi protejează de greşeli. Sunt paşnici şi devotaţi, nu suportă lipsa armoniei. Firea lor iubitoare se poate manifesta din plin numai alături de un partener stabil, care le împărtăşeşte aspiraţia spre bunăstare şi exprimare creativă. Calmi în general, sunt distrugători la mânie, atunci când îi superi cu adevărat.

Deviza: Posed!

Ziua norocoasă: luni, vineri

Piatra: agăţ, opal, piatra-lunii, turcoaz, smarald

Culoarea: galben-lămâie, alb, verde, lila

Plante: ochiul-boului, urzicuţă, liliac, dovleac, margaretă

Horoscop 2014 – Fecioară

Perfecţiunea Fecioarei nu are limite. Inteligentă, pedantă şi atentă, se străduieşte să se perfecţioneze şi pe sine, şi lumea din jur. Conştiinciozitatea şi corectitudinea, responsabilitatea şi capacitatea de a îndeplini perfect munca de rutină fac din ea un colaborator de neînlocuit. Munca la serviciu sau acasă reprezintă pentru ea sensul existenţei şi sursa de satisfacţii. Cu firea ei înţeleaptă, cântăreşte bine toate argumentele pro şi contra când îşi alege partenerul de viaţă. Fecioarele preferă simplitatea şi curăţenia în toate: viaţa de zi cu zi, vacanţe, relaţii.

Deviza: Analizez!

Ziua norocoasă: miercuri

Piatra: nefrit, topaz, carneol, marmură, smarald

Culoarea: alb, negru, bleu, verde

Plante: brumărele, podbal, maci roşii, levănţică, orz

Horoscop 2014 – Capricorn

Pot părea severi şi duri, dar de fapt sunt fiinţe calde şi foarte sensibile. Cunoaşterea şi înţelegerea lăuntrică a naturii lucrurilor, priceperea de a planifica şi a alege metoda optimă în rezolvarea problemelor fac din ei maeştri neîntrecuţi în ceea ce fac, lideri siguri pe ei şi responsabili. Capricornii nu se preocupă întotdeauna să arate bine, rareori vorbesc despre ei înşişi şi consideră sub demnitatea lor să facă uz de farmecul personal. în familie sunt practici, devotaţi şi de nădejde, cu cei dragi sunt deschişi şi blânzi. Sunt simpli, echilibraţi, modeşti, economi. Deviza: Folosesc!

Ziua norocoasă: sâmbătă

Piatra: onix, cristal de stâncă, granat, lazurit, rubin Culoarea: negru, maro, cenuşiu, albastru, galben pal Plante: dalii, garoafe albe, iederă, mac negru, plop, stejar

Horoscop 2014 – BARBATUL – PAMANT

Practic şi de nădejde, Taurul adoră să fie stăpân în casa lui. Sub aparenţa rezervă, se ascunde un temperament vulcanic şi un proprietar gelos. Este devotat şi mărinimos, răbdător şi de casă. Simţul practic şi analitic al bărbatului născut în Fecioară îi permite să acţioneze raţional şi să ia deciziile cele mai corecte. Are o putere de muncă de invidiat. Pe el te poţi bizui, el respectă cuvântul dat şi nu înşală niciodată. Sentimentele Capricornului sunt controlate de raţiune şi întreaga lui viaţă se subordonează propriei ordini, sentimentului datoriei şi unei logici de fier. II animă ambiţiile şi aspiraţia spre putere. Dacă iubeşte, sentimentele lui sunt profunde şi durabile.

Horoscop 2014 – FEMEIA – PAMANT

Pentru reprezentantele zodiei Taur, a iubi e la fel de firesc cu a respira. Bunătatea, feminitatea şi spiritul gospodăresc le fac simpatice şi atrăgătoare. Dar pentru ele căsătoria este mai importantă decât succesul în dragoste. Fecioara cea sensibilă şi spirituală e o soţie atentă, o mamă responsabilă şi un partener de nădejde. Sub aparenţa ei rece şi seacă, ascunde o fire impresionabilă şi modestă. Este o gospodină harnică, îi plac curăţenia şi ordinea. Femeia Capricorn nu e pretendentă la rolul de cea mai bună gospodină şi cea mai grijulie mamă. Ea preferă să facă o carieră şi să obţină independenţă. Se deschide numai în faţa celui în care are încredere şi care o acceptă cu toate imperfecţiunile ei.

Horoscop 2014 – COPILUL- PAMANT

Nu abuzaţi de responsabilitatea lui, de puterea de muncă şi respectul pentru vârstnici. Micul Taur e liniştit şi ascultător, nu-i place să se bată. Numai iubirea şi duioşia îi pot învinge încăpăţânarea. El trebuie învăţat să aibă o atitudine calmă faţă de schimbări. Copilul Fecioară este timid, capabil şi cu spirit de observaţie. învaţă bine, dar acordă prea multă atenţie detaliilor. Mintea sa are permanentă nevoie de hrană: lectură, rebusuri. E foarte important să înveţe să se oprească la timp în aspiraţia sa spre perfecţiune. Capricornul ştie încă din copilărie să obţină ce vrea şi greutăţile nu-l opresc. E disciplinat, muncitor şi dacă va învăţa să se relaxeze şi să se bucure de viaţă, va simţi mai deplin gustul victoriei obţinute din plăcere, nu din principiu.