AVANTAJE PLANETARE: Prieteni, iubiţi, copii şi tovarăşi de distracţii. Cam aşa arată luna asta şi, ca de obicei, o să vă placă fiecare clipă. Poate că n-o să vă amuzaţi prea tare dacă vreun coleg de serviciu încearcă să facă ceva incorect în jurul datei de 11 aprilie. Aţi face bine să aşteptaţi cu răbdare sfârşitul acţiunii.
Relaţii: Luna aceasta vor avea loc peste tot conflicte, mai ales atunci când vine vorba de a renunţa la ceva sau de a rămâne ferm pe poziţie pentru că aşa e mai uşor. De obicei, sunteţi destul de comod în ceea ce priveşte relaţiile, dar s-ar putea să fie cazul să luaţi o decizie, una finală – ca să nu spunem şi bruscă.
BANI ŞI succes: După 5 aprilie, supravegheaţi cu mare atenţie sectorul financiar. Extravagantul Jupiter, mare amator de riscuri, se află deja în casă a doua, a finanţelor, însă, pe 5 aprilie, odată cu pătrunderea lui Venus în visătoarea şi confuză zodie a Peştilor, veţi înota în ape cam adânci pentru gustul dumneavoastră. Visele vor fi profetice – chiar şi cele cu ochii deschişi.
TURBULENŢE planetare: Câteva planete din Berbec, casa a unsprezecea, a prietenilor şi apartenenţei de grup, se vor confrunta cu agresivul Marte, care se află în continuare în casă a cincea, a idilelor. Pare evident că împărţirea timpului între cei mai buni prieteni şi persoana iubită poate deveni o problemă. De ce să nu le faceţi cunoştinţă? Poate că nu e momentul potrivit, dar dacă se impune, încercaţi-vă norocul pe 17 aprilie.
Zile favorabile: 2,10,11,16,17,25,26,29,30
Zile nefavorabile: 3,14,15,21,22,23,24
Ati citit : Horoscop Urania Lunar – Gemeni / Aprilie 2014