Relaxare şi distracţii
Pe 22 octombrie, Soarele va pătrunde în casă a cincea, a idilelor şi a tovarăşilor de distracţii, urmat la scurt timp de gânditorul Mercur. Ambele planete vor fi în Scorpion, aşa că ideea dumneavoastră despre joc se schimbă – trândăveala de acasă este înlocuită de vânarea unei persoane încântătoare. Succes!
Îndrăgostiţi şi prieteni
Marte a intrat în casă a şaptea, a parteneriatelor, la sfârşitul lunii trecute şi va rămâne aici până pe 8 noiembrie. Este o planetă pătimaşă, aşa că, oriunde se duce, îi place să agite spiritele. De asemenea, se pricepe de minune să stârnească dispute. Acum, după ce ştiţi că se află prin preajmă, îi puteţi folosi energia pentru lucruri mai bune.
Bani şi succes
Atenţie. în jurul datei de 19 octombrie puteţi da de bucluc cu un membru al familiei sau cu un partener care nu şi-a îndeplinit de ceva timp obligaţiile financiare. Veţi fi însă foarte calmi atunci când îi prezentaţi situaţia şi chiar extrem de realişti când îi veţi trage săpuneala de rigoare, stabilind date exacte pentru achitarea datoriei.
Tranzite delicate
O altă dispută se întrevede la orizont pe 28 octombrie. Da, încă una. Năvalnicul Marte va forma o cuadratură cu imprevizibilul Uranus – un tandem exploziv, ca să nu spunem decât atât. Marte se află deocamdată în casă a şaptea, a relaţiilor. Dacă simţiţi că tensiunea dintre dumneavoastră şi partener dă în clocot – adică devine foarte neplăcută -, faceţi-vă o favoare şi păstraţi distanţa măcar câteva ore.
Zile favorabile : 1,2, 3, 4, 30
Zile nefavorabile : 5, 7, 13, 15, 16, 28, 29