Urania Horoscop Balanta
O previziune astrala saptamanala realizata de Urania cel mai de succes astrolog din Romania. Horoscop previzional pentru zodia Balanta in perioada 14-20 Septembrie 2019. Horoscop Urania ofera publicului o ampla analiza a contextului astral pentru saptamana 14-20 Septembrie 2019. Balanta 14-20 Septembrie 2019
Horoscop Urania Balanta pentru saptamana 14-20 Septembrie 2019
Intre 14 şi începutul zilei de 15 septembrie, efort de a fi la zi cu informaţiile privitoare la evoluţia unui proiect profesional, cu privire la posibile examene sau integrări într-un spaţiu de pregătire, perfecţionare, cercetare, schimb de experienţă, bursă, stagii de lucru, specializări, care nu exclud o eventuală deplasare în străinătate pentru depunerea
dosarelor,susţinerea unui interviu sau chiar începerea activităţii. în dimineaţa zilei de 14 septembrie, planetele Mercur şi Venus (în domiciliu!) vor intra în zodia Balanţei şi, până în octombrie a. c., le vor va nativilor posibilitatea să găsească soluţii de echilibrare financiară. Luna Plină în Peşti din 14 septembrie va pune la încercare axa celor două case ale sănătăţii; cei maturi vor fi cei mai expuşi la disfuncţii digestive şi la tulburări abdominale de orice fel. Atenţie în cazul celor care suferă de afecţiuni multiple, care se reflectă negativ asupra intestinelor: există riscul unei secvenţe neplăcute (complicaţie?): ocluzie intestinală, criză de apendicită, perforaţie intestinală, abces, peritonită sau infecţii şi inflamaţii care îşi au originea în structura organică sau în medicaţia agresivă administrată lor în ultima vreme. între 15 septembrie, după ora 01:33’, şi 17 septembrie la prânz, preocupări legate de urmărirea şi punerea în aplicare a unui demers public sau social de mare interes pentru nativ dar care este blocat de varii împrejurări cărora nativul nu le poate da de capăt, mai ales dacă piedicile vin dinspre sectorul familiei care nu poate fi nici ignorată, nici abandonată. între 17 septembrie, după ora 13:31’, şi sfârşitul zilei de 19 septembrie criză de orgoliu sau de vanitate în relaţiile cu un prieten sau cu un grup pe fondul, poate, al unor secvenţe în care nativul a avut impresia că nu este apreciat la valoarea lui, că este marginalizat sau că asupra lui se exercită presiuni morale. începând cu 20 septembrie, cariera poate cunoaşte un moment plăcut, apreciere, laudă.
sursa: Ziarul Libertatea !
S-ar putea sa-ti mai placa: