Nodul SUD reprezintă trecutul nostru dinainte de reîncarnare, iar Nodul NORD priveşte experienţa din viaţa actuală. Poziţia lor în semne şi case reprezintă încărcarea karmică a individului şi lecţia de viaţă pe care este obligat să o înveţe în viaţa actuală. în această viaţă orice individ trebuie să realizeze conversia karmică, adică să realizeze trecerea de la lecţia Nodului Sud la lecţia Nord Nodului.
După cum am mai spus planetele se comportă cel mai bine în semnele lor de domiciliu. O situaţie mai bună este atunci când două planete sunt fiecare în semnul celeilalte, adică în recepţie mutuală şi se spune că ele îşi suplinesc una alteia calităţile şi pot fi considerate ca fiind în domiciliu.
Din practica astrologică, s-a stabilit că dacă nativul are mai multe planete in domiciliu, va avea o viaţă plină de succese şi realizări. Acest lucru se întâmplă în schimb foarte rar, deoarece planetele în general se găsesc în alte semne decât în cele de domiciliu şi astfel ele generează situaţii mai mult sau mai puţin neplăcute şi stresante.
Planetele care sunt poziţionate în dreptul unghiurilor horoscopului influenţează în mod decisiv preocupările şi tendinţele nativului în viaţă.
In articolele următoare, vom studia influenţa planetelor în cadrul unor zodii particulare, iar mai târziu influenţa planetelor în fiecare casă personală a temei de naştere.