Urania Horoscop Pesti
O previziune astrala sapamanala realizata de Urania ceal mai de succes astrolog din Romania. Horoscop previzional pentru zodia Pesti in perioada 23-29 Mai 2015. Horoscop Urania ofera publicului o ampla analiza a contextului astral pentru saptamana 23-29 Mai 2015. Pesti 23-29 Mai 2015
Horoscop Urania Pesti pentru saptamana 23-29 Mai 2015
Perioadă complicată, stresantă, cu probleme mari şi mici, personale sau de familie, sau oficiale care îi solicită şi îi provoacă din toate părţile.
Unii, mai slabi ca rezistenţă psihică, se vor simţi depăşiţi de situaţie şi, exasperaţi, vor abandona toate activităţile. Pauză. Alţii, vor trage aer în piept, îşi vor face curaj şi-şi vor spune „hai!”, încercând să se înarmeze cu răbdare sau resemnându-se că, nefiind nimeni care să le ia vreo povară de pe umeri, tot lor le va reveni, mai devreme sau mai târziu, sarcina de a le duce la bun sfârşit.
Tot ce ţine de casă, gospodărie, locuinţă, viaţă domestică sau de familie din care provin este un prilej de nemulţumire, de discuţie, de sfadă. Între 23 şi 25 mai, unii pot avea un succes sau o satisfacţie la locul de muncă (li se dă dreptate, li se recunoaşte meritul, sunt lăudaţi, primesc o responsabilitate flatantă). Din 25 mai după-amiaza şi până pe 27 mai, relaţiile parteneriale ating cote de neînţelegere şi conflict majore. Se ceartă soţii, se ceartă partenerii de afaceri, se ceartă cetăţenii cu reprezentanţii unor instituţii personal, prin intermediari (prin avocaţi, de exemplu)
sau în instanţe. Se pot naşte neînţelegeri şi încurcături care nu depind de ei nici să le preîntâmpine, nici să le rezolve.
O idee bună pentru a obţine o sursă de venit se conturează între 28 şi 29 mai. O altă tendinţă generală a săptămânii, care se manifestă mai intens la cei maturi, între 56-60 de ani, este nemulţumirea faţă de statutul lor actual social sau profesional care poate lua forma unei mici crize existenţiale, ce se va reînnoi şi îmbogăţi cu alte argumente în august/septembrie şi noiembrie/ decembrie 2015.
sursa: libertatea.ro – Cumparati Ziarul Libertatea!
S-ar putea sa-ti mai placa: