Urania Horoscop Sagetator
O previziune astrala sapamanala realizata de Urania ceal mai de succes astrolog din Romania. Horoscop previzional pentru zodia Sagetator in perioada 30-6 Iulie 2018. Horoscop Urania ofera publicului o ampla analiza a contextului astral pentru saptamana 30-6 Iulie 2018. Sagetator 30-6 Iulie 2018
Horoscop Urania Sagetator pentru saptamana 30-6 Iulie 2018
In prima parte a zilei de 30 iunie, dimineaţă, sub semnul nemulţumirilor cotidiene legate de bani, venituri, cheltuieli; aspect valabil pentru ce] care au un mod de viaţă obişnuit. între 30 iunie, după ora 737, şi 2 iulie seara, unii se pot uimi de ceea ce văd sau aud, alţii de ceea ce li se întâmplă pe fondul unor dialoguri, al relaţiilor cu fraţii, vecinii sau cunoscuţii ocazionali ori cu prilejul unor scurte călătorii. Nu este exclusă ipoteza “evenimentelor rutiere” cum se exprimă cei de la Circulaţie sau a conflictelor interumane. Aspect
special pentru cei care vor susţine examene, mai ales în ipostaza probelor orale. în acest caz, surpriza vine de la circumstanţele mai puţin obişnuite, în care se vor desfăşura examenele sau concursurile şi care îi vor incomoda pe participanţi. între 2 iulie, după ora 20,31, şi 5 iulie dimineaţa, amestec de stări divergente, când pline de speranţă şi entuziasm cu privire la felul în care se va tranşa o chestiune materială de tipul donaţie, moştenire, când cuprinse de îngrijorare cu privire la riscurile care pândesc acest beneficiu ori de laturile neştiute (hăţişurile) juridice şi familiale care-l pot compromite, între 5 iulie, după ora 7.50, şi 6 iulie, moment tumultuos din punct de vedere emoţional. Mare disponibilitate spre o viaţă sentimentală intensă dar şi mult entuziasm creator pentru cei care desfăşoară activităţi artistice sau interpretative. Pe 6 iulie, Chiron va intra în mişcare aparent retrogradă până pe 8 decembrie a.c., când îşi va relua mersul direct, revenind în poziţia actuală abia pe 18 februarie 2019. în acest fel, în sectorul afectivităţii şi al poveştilor de dragoste se va instala, mai acut sau mai discret, dorinţa nativilor de a se întoarce în trecut, de a repara ceva stricat în toamna/ iarna 2017/2018. Va fi un bun prilej pentru Săgetători să mediteze, dar şi să se cunoască mai bine pe sine.
sursa: Ziarul Libertatea !
S-ar putea sa-ti mai placa: