Horoscopul grecesc „NEKROS”
La începutul începuturilor, domnea » Haosul cel veşnic şi fără de sfârşit, dacă este să-i dăm credit deplin celebrului grec Hesiod, care nu se încumetă să îi descrie structura, şi care va fi întărit ulterior şi de un alt

ilustru elen, Aristofan.
Deşi există păreri precum că termenul Haos, descris sub alte diverse forme în mai toate religiile ar fi de fapt împrumutat de greci de la istoricul fenician Sanchomoniaton, rămânem de partea majorităţii, acceptând Haosul ca un abis nedefinit, ce evită abstracţiile, o matrice difuză din care, printr-o „deschidere” paravulvară, acesta se naşte spontan.
Din Haos, perseverând în ideea de a da grecilor credit deplin, s-a născut mai întâi şi întâi zeiţa Geea (Pământul), cea dătătoare de viaţă, iar din adâncurile sale întunecate s-a născut Tartar.
Din acelaşi Haos primordial s-au născut apoi şi Eros, dragostea a tot însufleţitoare, şi întunericul cel veşnic, pe numele lui, Erebos, şi Noaptea cea neagră, numită Nyx.
Din Noapte şi din întuneric s-au născut Lumina veşnică, numită Ether, şi ziua cea luminoasă, numită Hemera şi de acum înainte ziua şi noaptea au început să se succeadă.

Pământul dădu naştere Cerului (Uranos) şi acesta se întinse asupra Pământului, iar Munţii cei înalţi se ridicară spre Uranos şi Marea se revărsă.
Geea singură, fără de tată, născu aşadar Cerul, Munţii şi Marea.
Geea îşi luă de soţ pe Uranos şi ei avură şase fii şi tot atâtea fiice, toţi titani de temut şi foarte puternici, şi încă şase uriaşi, trei ciclopi (cu un singur ochi în frunte) şi alţi trei cu câte cincizeci de capete fiecare şi cu câte o sută de braţe, Hecatonheirii.
Unul dintre fiii lor, Okeanos, şi soţia sa, Thetis, au adus pe lume toate râurile, dar şi pe zeiţele mării, Okeanidele.
Un alt fiu, Hyperion, împreună cu Thea au adus pe lume pe Helios (Soarele), S’elene (Luna) şi pe Eos sau Aurora (Zarea împurpurată).
Uranos se temea să nu fie răsturnat de la putere de vreunul dintre copiii săi şi i-a închis în măruntaiele lui Geea, dar singurul care s-a încumetat să-l înfrunte, cel mai mic dintre ei, Cronos, a reuşit printr-un vicleşug să ajungă Zeul Suprem.
Nyx, „Noaptea cea neagră”, pentru a-l pedepsi pe Cronos, zămisli pe: Thanatos (Moartea), Eris ‘ (Discordia), Apate (înşelăciunea), Ker (Nimicirea), Hypnos (Somnul cu coşmaruri), Nemesis (Răzbunătoarea nemiloasă a fărădelegilor) şi încă multe alte zeităţi, toate aducătoare de nenorociri.
Temându-se la rândul său să nu-i fie uzurpat tronul, Cronos îşi înghiţea copiii pe măsură ce se năşteau, dar soarta lui Hestia, Demeter, Hera, Hades şi Poseidon nu a împărtăşit-o şi Zeus, fiul lui Rhea, care fu crescut în Creta de nimfele Adrasteia şi Amaltheia.
Zeus crescu şi se răzvrăti împotriva tatălui său, pe care îl obligă să îi readucă pe copiii înghiţiţi.
Lupta fu crâncenă şi de partea copiilor lui Cronos trecură titanul Okeanos şi fiica sa, Stix, cu copiii ei: Avântul, Puterea şi Biruinţa, dar nici ajutorul ciclopilor, ca re îi făuriră lui Zeus tunetele şi fulgerele, nu fu de ajuns pentru a înclina balanţa victoriei. După zece ani de lupte grele, Zeus îi eliberă pe Hecatonheiri şi reuşi să triumfe, dar Geea se mânie pe el pentru felul în care se purtase cu fiii săi şi Tyfon, fiul ei şi al lui Tartar, un monstru înfricoşător, cu o sută de capete de balaur, continuă lupta. Zeus ieşi din nou biruitor, dar chiar şi ucis şi aruncat în bezna Tartarului,Tyfon încă îi mai ameninţa pe zei şi tot ce e viu, el dezlănţuind furtuni, vulcani şi cutremure. Mai mult chiar, el se împreună cu Ehinda, cea pe jumătate femeie şi pe jumătate şarpe, spre a aduce pe lume pe Orthos, dulăul fioros cu două capete, pe Cerber, câinele iadului, pe Hidra din Lerna şi pe Chimera.
Dar triumful final fu tot de partea lui Zeus, ce rămase cârmuitorul oamenilor şi al tuturor celorlalţi zei… până ce au apărut alte religii care au rescris ulterior o altă istorie.
Istoria, deşi ne-am obişnuit să o numim„mitologie”, continuă cu multe „poveşti” minunate, dar dintre ele le vom aminti doar
pe cele legate de cei zece Patroni ai zodiilor din Horoscopul grecesc, cel ce a fost chiar înainte de cel cunoscut nouă şi azi ca fiind cel european sau caldeean.
Horoscopul grecesc („Nekros”) este unul dintre cele mai vechi, dar şi dintre cele mai puţin cunoscute în zilele noastre, poate nu atât pentru că din elină se traduce prin „moarte” şi „utilizatorul” s-ar teme neapărat de aceasta, cât din cauză că este unul dintre cele mai necruţătoare cu defectele oamenilor, aproape neexistând în acesta şi preziceri „de bine”.
Fiind cunoscut şi sub numele său complet, de „Zodiacul grecesc al defectelor”, cu siguranţă ar putea servi ca un îndreptar extrem de util pentru a nu ajunge nicicând aşa după cum acesta prezice, deşi tare mă tem că nimănui nu-i va fi pe plac un asemenea zodiac.
Neuitând că zodiacul european a plecat iniţial din acesta, ca şi toate celelalte de altfel, tot aşa cum la predestinarea zilei de naştere, în oricare dintre ele, există un zeu (sau o planetă dominatoare, cum ar spune prea credincioşii… materialiştii), tot astfel şi zodiile din acest horoscop îşi au un „Patron”.
Ales dintre personajele fabuloasei mitologii elene, „Patronul” îşi împrumută defectele saie celui pe care îl domină, motiv serios ce ne-a făcut să prezentăm şi„o scurtă schiţă (mitologică)” a celor Zece, căci atâtea sunt zodiile în acest horoscop.
Anul zodiacal la vechii greci începea în ziua de 8 ianuarie, cu zodia Centaurului, continuând cu alte nouă, de întinderi inegale de timp, dar fără a cuprinde şi anotimpuri diferite în cadrul fiecăreia dintre ele.
Nu există în acest zodiac,,zile speciale”, aşa cum am întâlnit in alte zodiace, nu numai dintre cele ce pot fi oarecum considerate „numerice” (căci „numerologia” este deja altceva), ci şi dintre cele în care măcar patru din zodii încep odată cu cele două echinocţii şi cele două solstiţii, cazul celui european – deşi veţi găsi şi pseudo-horoscopuri care au un decalaj datorat respectării adlitteram a principiului decadal.
Pentru că este un „zodiac al defectelor”, am considerat util a menţiona (din nou) mai mulţi dintre nativii zodiei, ca o dovadă indubitabilă că, atunci când există suficientă voinţă, este posibilă schimbarea predestinării într-un destin de excepţie, chiar şi atunci când oferta „Patronului” este extrem de ostilă nativului.