AVANTAJE PLANETARE: Puneţi distracţia pe agenda acestei luni şi faceţi din ea prioritatea numărul unu. Acesta este mesajul Lunii Pline de pe 19 septembrie din Peşti, casa a cincea, care pune accentul şi pe relaţiile romantice ori pe activităţile din timpul liber, inclusiv hobby-uri. Veţi trăi clipe memorabile alături de copii, fiind o perioadă excelentă pentru o vizită împreună cu familia la un muzeu sau pentru participarea la un eveniment sportiv.
RELAŢII: Prietenii vor ridica noţiunea de distracţie pe noi culmi graţie Lunii Noi de pe 5 septembrie din Fecioară, casa a unsprezecea. Această influenţă care durează patru săptămâni vă oferă multe ocazii de a lega prietenii, de a socializa şi de a vă întâlni cu diverşi oameni. Este o şansă de a vă implica într-un proiect comunitar sau în activitatea unei organizaţii.
Bani si succes: Ambiţiile dumneavoastră cresc, încurajându-vă să performaţi la nivel maxim în timp ce Marte tranzitează Leul, casa a zecea, a carierei. Deşi nivelul energetic va fi înalt, e mai bine să nu exageraţi. Dacă vă suprasolicitaţi, rezultatul va fi extenuarea, reducând şansa unor reuşite. Puneţi accentul pe eforturile comune şi pe cooperarea cu cei din jur.
Turbulenţe planetare: Deoarece între 9 şi 28 septembrie Mercur tranzitează Balanţa, casa a douăsprezecea, pe la mijlocul lunii sunt posibile discuţii tensionate cu un coleg de serviciu sau cu o rudă. Ascultaţi cu atenţie şi găsiţi indicii despre ceea ce nu s-a rostit. La fel ca luna trecută, fiţi atent când conduceţi maşina. Rugaţi mai bine pe cineva să vă ia de acasă dacă mergeţi la diverse evenimente sociale.
Zile favorabile: 1, 4, 5, 10, 17, 18, 21, 23, 26
Zile nefavorabile: 2,7,9,13,14, 20, 27
Ati citit : Horoscop Urania Lunar – Scorpion/ Septembrie 2013