Horoscop Urania 4 Aprilie
La ora bilanţului final se poate vorbi de reuşită, chiar de succes, nativul fiind predestinat astral grandiosului şi vastelor întreprinderi, dotat din plin, dincolo de talentul de necontestat, şi cu toate calităţile necesare unui excelent organizator, dar el va reuşi doar în materializarea proiectele cu adevărat mari, nu şi în cele legate de rutina cotidiană, care i se par insignifiante în general şi, în special, mult sub valoarea sa.
Horoscop Urania 4 Aprilie – Personalitatea Zilei de nastere.
Personalitate Infinit de practic, pragmatic şi realist, nu faceţi parte dintre cei care se refugiază în reverie sau îşi alimentează utopiile; trebuie să vedeţi pentru a crede. Muncitor neobosit, se spune că aveţi soliditatea unei stânci şi încăpăţânarea unui măgar. Integru şi de încredere, aveţi un simţ al responibilităţii ieşit din comun. Spirit constructiv, aveţi o preferinţă specială pentru proiecte, de la faza de concepţie până la realizarea lor totală şi, cu cât dificultăţile sunt mai mari, cu atât va simţiţi mai motivat. Orice obstacole aţi avea de înfruntat, nu abandonaţi niciodată. Datorită perseverenţei, voinţei, răbdării şi tenacităţii, vă atingeţi întotdeauna scopurile. Energia şi fermitatea sunt trăsăturile dumneavoastră de bază; descurajarea şi pesimismul nu vă pot influenţa niciodată puternic.
Dragoste :Aveţi darul de a provoca întâlniri fierbinţi, care vă stimulează înflăcărarea.
Bani/muncă:Dispuneţi de atuurile unui perfect administrator; ştiţi unde şi când să investiţi.
Citeste profilul astrologic si pentru alta zi de nastere: